Romanian Bridge Portal
·· 2017-11-23 ··

· Dupa autor
· Bishop Auckland coup si variatii pe tema
· SAYC Romania (IV)
· SAYC Romania (III)
· SAYC Romania (II)
· SAYC Romania (I)

 

 

  Licitānd cu Cehov, bolsevicii si capitalistii burghezi  
Dorin Toparceanu

Untitled Document

dupa Denis Young

Lopakhin a deschis usa de la intrare. Nu a zâmbit când a vazut cine era. “Presupun ca vrei sa mai împrumuti niste bani.” A oftat. Daca Cehov s-ar întoarce azi, cu greu ar mai recunoaste locul.
“ Dragul meu prieten! Cum poti sa crezi asa ceva? Doar ieri am împrumutat niste bani le da tine. Si alaltaieri. Si rasalaltaieri.”
“ Vrei sa spui ca nu a plecat?”
Napkin a intrat în hol alunecând pe lânga gazda.
“ De fapt a plecat. Am cumparat asta” Pleosc! “Si asta.” Trosc!
Negustorul a luat un bilet de pe masa. “Un bilet de tren spre Petrograd?”
“ Te rog! Doar un negustor care nu este gentleman i-ar spune Petrograd. Pentru mine va fi întotdeauna St. Petersburg.” A mârâit. “Si alta chestie. O sa-i schimbe numele dupa vreun nenorocit de bolsevic.”
“ Si pistolul. N-am vazut în viata mea un pistol asa de mare.”
“ Si el.”
Negustorul a dat din cap. “Înteleg. Te pregatesti sa-l asasinezi pe tar. Voi studentii sunteti toti la fel.”
Napkin s-a încruntat.”Sir! Eu sunt un reactionar capitalist. Sau asa as fi daca as avea bani. În orice caz el a plecat pe front sa comande personal armata.”
“ Un lucru bun. Acum o sa vedem cum se lupta în razboi. La Berlin pâna de Craciun.” S-a aplecat peste masa din hol si a continuat. “Prea multe mitraliere. Asta-i necazul cu armatele în ziua de azi. Au nevoie de mai multa cavalerie. Imediat ce reduci numarul de cai sub o anumita limita ...”
“ S-ar putea sa fie asa. Dar eu am venit aici sa vorbim de mine. Trebuie sa iau o decizie foarte importanta si vreau sa-mi dai un sfat.”
“ Nu bani?”
“ Nu.” S-a îndreptat spre salon asa cum obisnuia Trofimov sa faca înainte ca proprietatea sa fie a lui. A lui Lopakhin. Nu aveai cum sa-i opresti pe studentii astia. Daca luau decizia sa se bucure de ospitalitatea ta.
Î n curând stateau asezati în fata unei sobe uriase de teracota. Decembrie era în toi si caldura pe care o simteai când stateai la doi inci de o teracota era binevenita. Focul cu lemne era destul de deficitar, acum de când nu mai ramasesera visini.
Î n partea cealalta a camerei câteva femei batrâne se uitau pe geam la ninsoarea de afara. Erau îmbracate în negru si pentru ele era mai important unde fusese livada cu visini decât daca era sau nu cald. Nu pareau fericite.
Lopakhin s-a aplecat în fata. “Te rog un lucru. În nici un caz sa nu pronunti expresia aia care defineste un grup de copaci care fac niste fructe rosii si rotunde cu un sâmbure înauntru.”
“ O livada de visini?”
“ Aa-aa-aaahh! Ai spus-o!” Strigatul de disperare al negustorului a fost acoperit de o agitatie violenta în rândul femeilor. Au dat din mâini. S-au învârtit repede în cercuri mici. Au tipat “Catelusul meu manânca nuci” cu voci ascutite. În urmatoarele zece minute volumul a scazut treptat si agitatia s-a potolit ajungând la apatia initiala. A fost ca si cum cineva ar fi dat cu biciul într-un rând de pui adormiti.
Napkin avea de pus o întrebare. “Ei bine, daca spun numai livada fara sa specific ...” N-a fost bine. Cuvintele lui au fost acoperite de tipete si strigate de data asta mai zgomotoase si mai lungi decât prima data. Chiar când se parea ca se vor linisti, una din batrâne doar s-a gândit la cuvândul livada si totul a început din nou.
Î ntr-un final Lopakhin a reusit sa-si auda din nou vocea. “Locuiau aici înainte de a cumpara eu locul asta. Dupa aia au plecat. Dar mai târziu, au venit înapoi una câte una. Servitorii nu mai lucreaza pentru mine. Eu însa îi platesc. Asta se numeste loialitate. El de exemplu. Era bineînteles Firs, chircit pe o sofa, adâncit în somn. Fusese si el în piesa lui Cehov.
“ De ce se uita tot timpul pe geam?” a întrebat Napkin.
“ Pentru ca acolo a fost stii tu ce. Am taiat-o prosteste. Mai bine n-o taiam.”
“ Ce-i aia stii tu ce? Ah, vrei sa spui...”
“ NU PRONUNTA! Da, aia. Se tot uita spre gradina ca poate am pus-o la loc.”
Napkin era nedumerit. “Cum poti sa pui la loc o...”
“ NU PRONUNTA! Nu poate fi pusa la loc. N-au sa ma ierte niciodata, indiferent ce-as face pentru ele. Asta-i chestia.” Fata negustorului îi trada sentimentele. A privit cu subîteles pistolul enorm de pe masa. Dupa care parca si-a revenit un pic. “Este pistolul tau. Nu-i pistolul meu. De ce ai cumparat unul asa de mare? Vrei sa împusti un elefant? Nu sunt prea multi elefanti la Nord de Moscova. În nici un caz salbatici.”
Napkin a oftat. “Sunt student de mai mult de zece ani. M-am plictisit.”
Lopakhin l-a aprobat. “Toti studentii rusi sunt plictisiti. Întotdeauna. Din cauza asta sunt niste revolutionari asa de buni. Vreau sa spun, cine s-ar duce la o universitate ruseasca daca are ceva mai bun de facut?”
“ Ah, dar sunt mai plictisit decât de obicei. Plictisit. Plictisit. Plictisit. Plictisit. Plictisit. Apropos, ai ceva de baut? Sa nu cumva sa racim.”
Negustorul s-a ridicat în picioare. “Vodca. Estoniana. Lituaniana. Letoniana. Georgiana. Ukrainiana. Englezeasca. Omskiana. Tomskiana. Uzbekistana...”
Negustorul a adaugat repede. “Asa scrie pe sticla.”
“ De fapt,” a spus Napkin, “m-am cam plictisit de asta. Nu ai din întâmplare vreun lichir de visine...”
“ NU PRONUNTA!”
Dar era prea târziu. O spusese. Explozia obisnuita nu s-a oprit 15 minute, parca femeile ar fi luat-o drept un afront personal, sa fie incitate asa des. Primele 12 minute nici macar un tower crier (cel care anunta orele noaptea) nu s-ar fi auzit. Nici clopotele.
Pâna la urma Lopakhin a putu sa vorbeasca. “Esti asa de amabil sa fi mai atent pe viitor, Oscar Oscarovici?”
“ Brandy de caise?” a murmurat Napkin.
A urmat un scurt moment de agitatie în care probabil ca femeile s-au gândit daca sa reactioneze sau nu. N-au facut-o.
“ Noi rusii bem vodca,” a spus repede negustorul.
“ Vodca atunci. Si te întrebi pentru ce sunt biletul si pistolul, fara îndoiala?”
“ Ma întreb. Iar tu spuneai ca esti plictisit. Plictisit. Plictisit. Plictisit. Plictisit.”
“ Da, sunt. Si nu ma pot decide ce sa fac. Sau plec diseara la St. Petersburg sa fac un milion de ruble dupa care sa vin înapoi si sa ma uit dispretuitor la tine. Sau...”
“ Sa ma dispretuiesti? Dupa ce ti-am împrumutat atâtia bani?”
“ Bineînteles. Pentru ca esti sarac.”
“ Dar sunt mai bogat ca tine. Mult mai bogat.”
“ Acum esti. Dar când o sa am un milion de ruble n-o sa mai fii. În orice caz, eu ma dispretuiesc chiar si-n momentul asta.” Si a hohotit câteva secunde pumni. Si-a revenit însa repede. “Ah, da. Poti sa ma îndatorezi cu un palton ca sa ma duc la St. Petersburg?”
“ Ah? Am crezut ca vrei doar un sfat.”
“ Dar asta este. Cum sa te conving sa-mi dai un palton cu care sa ma duc la St. Petersburg.”
“ Foarte bine. O sa-ti dau unul, dragul meu prieten. Si pistolul pentru ce este?”
Napkin arata nenorocit. “Nu sunt foarte sigur ce sa fac. Celalalt lucru pe care as putea sa-l fac ar fi sa ma duc în biblioteca ta si sa ma împusc.”
Asta era îngrozitor. “La mine în biblioteca? În biblioteca mea? Tocmai am cumparat un covor de Buchara.” Chiar ca era îngrozitor. “De ce nu te împusti la altcineva în biblioteca? Sau pe strada.”
Barbatul mai tânar a fost jignit. “Ar trebui sa fie o onoare. Vei arata urmele tuturor prietenilor tai si în afara de asta, carpeta va fi expusa la Muzeul Napkin dupa ce o sa mori.” Si-a ridicat privirea spre tavan. “Toata casa va fi expusa la Muzeul Napkin.”
“ Da, dar între timp va trebui sa traiesc cu o oribila –“
“ Destul! Un adevarat gentleman nu va fi dispus sa acorde unui alt gentleman o biblioteca în care sa se sinucida. Poti sa fi doar un biet negustor, dar nu trebuie sa faci publica fapta. Alta vodca?”
“ Nu multumesc.” Ei dracie, doar era vodca lui din care o beau nu a lui Napkin.
“Î n afara de asta,” a continuat Napkin, “sa te sinucizi pe starda este foarte nerusesc. Nu intentionez asa ceva.”
A urmat o periada de linste. Lopakhin ar fi vrut sa-l împuste pe student si sa termine cu el, de preferinta în baie. Pe urma ar fi putut sa urle la femei : “Livada cu visini, livada cu visini, livada cu visini!” pâna când ele ar fi cazut jos si ar fi murit. Nu a facut însa nici unul din lucrurile astea.
Î n sfârsit i-a venit o idee. “Îti spun eu cum facem! Sa presupunem ca jucam o mica dona de bridge. Daca termini cu plus, te duci la St. Petersburg si faci un milion de ruble. Daca termini cu minus, te sinucizi. La mine în biblioteca.”
Studentul s-a uitat suspicios la el. Probabil ca se dadea o lupta în el. “Cine sunt ceilalti?” a întrebat el.
Negustorul a sarit în picioare. “Doi jucatori excelenti. Doi jucatori absolut excelenti.” Ajunsese deja lânga sofa. “TREZESTE-TE, BATRÂNE. TREBUIE SA JOCI O DONA DE BRIDGE. TU – TREBUIE – SA JOCI – O DONA – DE BRIDGE. TREZESTE-TE.”
“ Si al patrulea?” a întrebat Napkin, privind neîncrezator la batrân.
Lopakhin s-a dus la usa si a deschis-o. “Olga! Olga Rolmyova! Vino aici.”
“ Da?”
“ O dona de bridge Olga. Îti place bridgeul, Olga. Îti aduci aminte?”
“ Da.”
Imediat a intrat o tânara femeie. Avea un par blond legat la spate si o expresie pe fata care ar face un cuier sa para inteligent. Daca ar fi fost trasa de cele doua extremitati, tot ai mai fi gasit o extremitate de care sa tragi. Si daca trageai si de ea mai aparea si a patra. Numai dupa ce o trageai de a cincea sau a sasea nu mai aveai de ce sa tragi. Nimeni nu putea sa creada ca este altceva în afara de o rusoaica.
Batrânul servitor se trezise pe jumatate, târât la masa si proptit în pozitia Vest. Olga, fara sa i se spuna, s-a asezat singura în Est. Napkin era în Sud si gazda lui în Nord.
“ Un scor cu plus si pleci la St. Petersburg sa faci o avere.”
“ Un scor cu minus si ma sinucid pe carpeta ta noua si frumoasa.”
“ Corect.” Tânarul nu stia ca Olga nu scrisese niciodata un scor cu plus de când învatase bridge – daca asta este formularea exacta – acum zece ani.
Au tras la sorti cine este distribuitor, doar ei doi, si Napkin a tras cartea mai mare. Era mai bine ca Est si Vest sa fie scutiti de partea cea mai dificla a jocului. Împartitul cartilor.
Î n timp ce se împarteau cartile, Lopakhin mai avea câteva explicatii de dat. “Ea este foarte buna la a da la culoare. Din nefericire pentru ea este acelasi lucru daca câstiga sau pierde levata.” Si-a întors privirile: “Nu-i asa, micuta Olga? Esti buna la dat la culoare.”
“ Da. Da, da. Dau la culoare. Dau la culoare.”
“ Fata buna.” Si-a întors din nou privirea. “Deasemenea nici la tai nu este foarte buna. Când Olga ramâne fara o culoare, este la fel de probabil sa taie sau sa defoseze. Si daca asta are vreo importanta, este la fel de probabil sa subtaie sau sa suprataie.” Si-a întors din nou capul. “Asa este Olga? Nu prea te pricepi sa tai. Nepriceputa. Nepriceputa.”
“ Niet. Niet. Niet.”
“ Am încercat sa-i explic cum un atu prapadit poate bate un as gras din alta culoare, dar pâna acum fara nici o urmare. Totul a fost în zadar.”
Napkin s-a încruntat. “Nu putem sa trimitem dupa altcineva? Întetegi, în locul ei.”
“ Niet! Niet-niet-niet-niet-niet!”
“Î i place jocul,” a spus Lopakhin, “si singurul jucator disponibil este doctorul din zona. Nici el nu-i bun. Chiar mai rau.”
“ Nu-mi vine sa cred!”
Negustorul era încurcat. “Nu conteaza cât de buna sau rea este! Daca Olga nu-l iubeste pe mititelul ei Loppakin, ma duc dracului.”
“ Da, dar...”
“ Ma consoleaza în timpul absentei temporare a sotiei mele.”
“ Sotia ta? Credeam ca ea te-a parasit acum treizeci de ani.”
“ M-a parasit. Si pâna am întâlnit-o pe Olga am fost neconsolat.” A întors din nou capul. “Si nici un om rau nu-mi va lua placerea de a juca cu ea un mic bridge nebunesc.”
“ Ba da. Da, da, da.” Apoi a realizat ca era raspunsul gresit. “Niet,” a adaugat ea.
Lopakhin a mai avut ceva de adaugat. “Si – aa – de fapt nici nu liciteaza ceva.”
“ Niciodata?”
“ Niciodata.” În continuare s-a gândit sa schimbe subiectul. “Si trebuie sa strigi cât poti de tare pentru ca el nu te aude. Este surd.” S-a aplecat în dreapta. “ESTI SURD, NU-I ASA? Înca nu ma aude. Aproape de loc.”
“ Ah!”
“ Deasemenea este usor ga-ga. Nu mult, doar cât sa faca jocul mai interesant.”
Napkin s-a încruntat din nou. “Sigur n-ar trebui sa-l chemam pe doctor în locul lui?”
Lopakhin a dat din cap. “Doctorul asta este foarte aratos. Nimeni nu poate sa nege ca este foarte frumos. Dar bridge,” – s-a scuturat el – “bridgeul nu-i de el.”
“ Cum îl cheama?”
“ Jivago.”
“ N-am auzit de el,” a spus Napkin privind cartile pe care le distribuise el.
Ochii i s-au aprins. Norocul pare sa fie de partea lui. Erau cele mai uimitoare carti pe care le vazuse vreodata la un loc. “Ha!” a strigat el. “St. Petersburg, uite-ma!”
Lopakhin era mai putin încrezator. “Am prea putin sa te ajut.”
“ N-am nevoie. Am noua levate în mâna. De unul singur. Nu are importanta ce ai tu, Yermolai Aleksievici.”
Asta nu se poate. Poate fi periculos. “Da, dar stai un minut. Asteapta un minut, Oscar Oscarvici. Nu te grabi. Liciteaza unu fara atu si fa doua levate în plus. Pentru mine.”
“ Lasule!”
“ Pentru Mama Rusia.”
“ Din cauza lui Mama Rusia sunt plictisit.”
“ De dragul covorului meu de Buhara. Nu, stiu. Pentru Olga. Ti-o voi împrumuta pe Olga pâna mâine dimineata. Se pricepe la unele lucruri.”
“ Puah! Când o sa am un milion de ruble n-o sa ma uit la nimeni asa de grosolan ca ea.”
Olga a început sa se vaite. Pentru mai multe minute zgomotul era doar cu câtiva decibeli mai jos decât o multime de femei care au auzit pe cineva spunând “livada de visini”. A trebuit sa fie potolita si sa i se spuna de mai multe ori ca este întradevar foarte frumoasa.
Lopakhin era si mai furios decât înainte când s-a lasat linistea. “Daca vrei ca în dona asta sa ajungi sa scri un scor cu plus, ai face bine sa te abtii sa insulti toate femeile astea frumoase. Frumoase fara pereche. Si daca licitezi unu fara atu în loc de trei, nu-ti dau doar un palton, îti dat trei.”
“ Unul care sa mi se potriveasca, unul mai mare si altul si mai mare?”
“ Bineînteles. Asa ne îmbracam noi rusii toti iarna.”
Cu guler de astrahan?”
“ Toate trei.”
Barbatul mai tânar a dat din cap. “Foarte bine atunci. De dragul prieteniei, de dragul lui Olga si pentru trei paltoane unul în altul, sunt de acord sa licitez unu fara atu.”
Lopakhin a zâmbit. “Bineee. El paseaza, eu pasez si ea paseaza. Sa începem.” S-a întors din nou spre dreapta. “UNU FARA ATU. TU ATACI. EL JOACA UNU FARA ATU SI TU ATACI.” Dupa care s-a gândit la altceva. Exista vreun atac care sa fie mai bun decât celelalte, Oscar Oscarvici?”
Napkin s-a scuturat. “Ultimul lucru pe care îl vreau este sa fiu avantajat. Se întâmpla ca un atac de trefla sa usureze realizarea contractului, dar asta nu înseamna ca vreau atacul asta.”
Informatia era suficienta. “ESTE RÂNDUL TAU SA ATACI O TREFLA. DA, O TREFLA. ATACA TREFLA CHIAR ACUM.”
S-a atacat noua de trefla. cea mai mare din nimic sau doubleton probabil, pentru ca optul era pe masa. Iar când Lopakhin si-a etalat cartile, acesta nu s-a putut abtine sa nu se ridice si sa vada cartile partenerului.

 
Lopakhin
 

5 4 3 2

5 4 3 2

5 4 3 2

 

8

 
Firs Olga
9

Napkin

 

R D V

R D V

R D V

R D V 10

Înca mai era ceva de facut. Lopakhin s-a aplecat peste decolteul lui Olga si a privit absent în el. “Olga Rolmyova, mica si pretioasa mea radacina de sfecla, n-o sa câstigi prea multe levate. Vezi?”
“ Niet?” De obicei ea era certata daca nu facea suficiente levate.
“ Asta este. Niet este. Daca Olga face prea multe levate...”
“ Pot sa ma descurc si fara ajutorul tau, multumesc foarte mult.”
“ Mai bine sa ne asiguram. Asculta Olga. Daca tu faci prea multe levate – daca micuta Olga face prea multe levate, atunci studentul Oscar Oscarvici va scrie un scor cu minus – da, un scor cu minus. Atunci Oscar Napkin se va împusca – se va sinucide pe frumoasa carpeta din biblioteca, bang, bang!”
“ O sa nimeresc de prima data,” a spus mândru Napkin.
“ Când vorbesti cu oricare din astia doi, trebuie sa le spui de doua ori. Eu ma repetam. Va fi bineînteles un singur bang.” S-a întors spre Olga. “Micuta Olga va trebui sa faci curat în biblioteca. Olga va curata mizeria de pe carpeta din biblioteca. Pistol mare va face gaura mare în student Oscar Oscarvici Napkin...”
“ Hei! Ai putea sa fii putin mai romantic cu chestia asta. Nu în fiecare zi se sinucide un poet.”
“ Nu chiar dar aproape, cel putin în Rusia. Tot ce îi cer este sa nu faca prea multe levate. În afara de asta, carpeta este a mea si la fel Olga.”
“ Dar Firs? La el nu conteaza cum se apara?”
“ Nu prea. Ea îi are pe cei patru mari.” Si din nou catre Olga: “Deci tu, Olga, micutul meu dovleac pneumatic, sa nu câstigi prea multe levate. Ai înteles?”
“ Da.”
“ Nu da. Niet. Nu prea multe levate.”
Olga a dat energic din cap. “Niet.” Dupa care si-a scuturat capul. “Da,” a adaugat ea.
“ Cred ca acum a înteles,” a spus Lopakhin.
Si asa a fost. A lasat noua de trefla sa treaca, câstigat de rege. În continuare ea a lasat alti trei regi sa treaca plus decarul de trefla, unul dupa altul. Cinci levate pentru Napkin. Înca doua mai trebuiau. Firs a dat la culoare de fiecare data.
Dintr-o data o expresie de uimire – una foarte usoara – a fluturat prin sprâncenele aproape invizibile ale poetului. Se uita la cele patru dame si patru valeti din mâna lui si înca nu se jucase nici un as. Contra lui mai erau exact patru carti în fiecare culoare inclusiv cei patru asi. Niciodata, de când juca el bridge, nu fusese în situatia în care orice juca era acelasi lucru, bun sau rau. A murmurat: “Am avut încredere în tine sa-i dai o indicatie asa idioata. Daca o lasai sa-si ia cei patru asi imediat acum aveam noua levate.”
Lopakhin a fost imediat de acord cu el. “Corect!”
“ Nu ca as avea nevoie de ajutorul tau sa fac dona. Este înca asigurata.”
Lopakhin a zâmbit. “Ei bine, dupa cum se vede, Olga îsi face oricum levatele. Olga, pepenasul meu mic, trebuie sa îti iei toti asii când prinzi mâna. Unul, doi, trei, patru, toti cei patru asi draguti.”
Olga s-a bosumflat. Napkin a jucat dama de pica si Olga a lasat sa treaca din nou.
Lopakhin a început sa zbiere la ea. “Olga, joaca asii. Asii astia mari si draguti, unu, doi, trei, patru. Întetegi ce ti se spune, taranca proasta!”
Olga s-a bosumflat si mai tare.
“ Ah! Crezi ca încercam sa te pacalim sa cureti mizeria din biblioteca, asa este? Înteleg. Daca Olga joaca asii ei mari, Oscar Oscarvici se va duce la St. Petersburg si va face un milion de ruble. Si atunci n-o sa mai fie nici o mizerie pe carpeta din biblioteca pe care s-o curete Olga.”
“ Da?” Nu îi era foarte clar ce i se cerea sa faca.
“ Da, da! Da, da, da! Acum iesi cu el si joaca-i si pe ceilalti nenorociti de asi sau îti trag eu una.”
“ Da.”
Napkin a jucat dama de cupa si toti cei patru asi au aparut într-o succesiune rapida, Firs defosând noua de caro pe asul de pica. în final Napkin ramasese cu trei valeti în mâna, toti mari.
Olga a jucat a 13-a pica.
Napkin s-a gândit ca cele cinci carti pe care nu le stia erau doua cupe, doua trefle si doar un caro. Daca arunca altceva în afara de valetul de caro, putea sa mai piarda doua levate imediat. Trebuia sa renunte la levatele suplimentare.
Acum Olga a jucat ultimul caro. Cum Firs scapase de noua de cupa, cele trei carti ramase care Napkin nu stia unde sunt erau doua trefle si o cupa. A defosat deci valetul de cupa. Firs a dat o trefla.
Acum Olga a jucat singura carte care i-a mai ramas în mâna. A 13-a cupa.
Napkin a cazut o data. La unu fara atu. Dona completa este mai jos. Ah, da, Firs a ales un atac care nu este chiar conform manualelor.

 
Lopakhin
 

5 4 3 2

5 4 3 2

5 4 3 2

Firs

8

Olga

9 6

A 10 8 7

9 7 6

A 10 8

9 8 7

A 10 6

9 7 6 4 3

Napkin

A 5 2

K D V

K D V

K D V

K D V 10

Napkin n-a spus nimic cānd s-a ridicat īn picioare si s-a dus sa ia pistolul. “Stai,” a tipat Lopakin, “Tocmai m-am gāndit la ceva.” Si chiar ca trebuia sa se gāndeasca repede la ceva frumos. “O sa pari ridicul īn ochii posteritatii. Toti rusii adevarati se gāndesc la posteritate.” L-a prins! Probabil chiar la timp. Napkin s-a oprit. “Eu? Ridicul?” Lopakhin a descoperit ce trebuia sa spuna mai devreme. “Un pustan a sa zbiere: ‘Cine s-a sinucis doar pentru cincizeci de puncte?’ Si toti ceilalti pustani o sa raspunda ‘Studentul Napkin, studentul Napkin.” Dupa care toti o s-o ia la fuga urlānd ‘Tee hee hee!’ Asta o sa se cheme jocul studentului Napkin. Foarte intelectual.” “Poetul Napkin, daca nu te superi. Am publicat ceva odata īntr-o revista.” “Poetul Napkin atunci. Tot o sa rāda de tine.” “Chiar ca o sa ma sinucid de plictiseala.” “Fara īndoiala. Tu stii asta. Eu stiu asta. Dar pustanii n-au sa stie.” “Dar daca o sa ma sinucid pentru o mie de puncte?” “Asta ar fi īntradevar rusesc si onorabil.” “Doua mii de puncte?” “Atunci nimeni n-o sa poata rāde de tine.” “Pentru cincizeci o sa rāda.” “Evident. Īsi īmpart evenimentele. La Monte Carlo n-o sa auzi niciodata de asa ceva.” “Asa ca mai bine ma duc la St. Petersburg?” “Si faci un milion de ruble. Dupa care vii īnapoi si rāzi de mine pentru ca sunt sarac.” Napkin era usor surprins. “Nu-ti pasa ca o sa rād de tine?” “Nu asa de tare ca īn cazul unei carpete noi distruse. Sunt un negustor. Nu sunt un gentleman.” “Adevarat. Tu nu simti lucrurile cum le simt eu.” A revenit la scaunul lui. Dintr-o data Olga a īnceput sa chicoteasca. Dupa ce a chicotit un timp, s-a ridicat si a parasit īncaperea. Dupa ce a lipsit o perioada, a revenit carānd o galeata cu apa cada cu sapun si o perie aspra. Dupa asta s-a asezat din nou pe scaun. S-au decis s-o ignore. Trecuse criza. Īl va costa pe Lopakhin trei paltoane calduroase, dar gulerele de astrahan oricum erau demodate. “Voi produce munitie de razboi si o voi vinde armatei. Toti prietenii mei fac asa.” “Buna idee,” a raspuns Lopakhin. “Sau o sa pun rumegus si napi fierti īn borcane si o sa le vānd drept gem de zmeura.” “Splendid! Va fi suficient de profitabil.” “Asa a fost, daca as fi pierdut, ar fi trebuit sa ma sinucid. Trebuia sa-mi tin cuvāntul, datorez asta stramosilor mei.” “Pe carpeta mea noua.” “Pe carpeta ta noua. Bang! Bang!” “Numai o data Oscar Oscarvici.” “Ma repetam. Bang! Asa trebuia sa spun.” Olga s-a ridicat din nou si a luat galeata. Īn cealalta māna a luat peria aspra. “Bang? Hārs, hārs? Biblioteca?” Cei doi barbati au īnceput sa rāda. Lopakhin i-a explicat: “Oscar Oscarvici se va duce la St. Petersburg si va face un milion de ruble. Niet bang, bang.” “Bang! Da! Bang! Da, da! Hārs, hārs!” “Vaca proasta!” Olga a chicotit. “O suta cincizeci. Toti patru asi. Bang! Hārst, hārst!” A urmat un moment de tacere. “Am pierdut doua sute,” a spus usor Napkin. S-a ridicat, a luat uriasul pistol si a parasit īncaperea. Lopakhin a luat galeata si peria de la Olga. Apoi, īn timp ce se aseza din nou, a tras-o pe genuchi. “Nu conteaza, scumpa mea purceluse. La anul o sa fie mai bine.” A oftat. “Tine minte cuvintele mele, Olga,” a continuat el, “o mie noua sute saptesprezece va fi un an bun.” Īn continuare au stat īn liniste si au ascultat.



alte articole de acelasi autor

· Invatati bridge in limba romana
· Concurs de articole apr. 2006
· Turnee Romanesti pe BBO
· BRIDGE in 41 de povestiri vesele

:: ATOMIC BC
:: Club 7
:: IASI BC
:: alte linkuri
© 2002-2006 bridge-club.ro