S-ar putea sa-i mire pe multi aceasta introducere. Si totusi, aseara la Atomic, in inima Micului Paris s-a jucat un concurs de o intensitate extrema. Numerosi campioni de ieri si de azi s-au duelat in primele acorduri de toamna autentica, intr-un mediu universitar, chiar acolo unde unii au crezut ca se poate instaura pacea cu toporul. In inima capitalei s-au aliniat la startul unui banal concurs de seara vedete de necontestat ale bridgeului autohton. Pe langa legendele vii domnii Ioan Bob, Radu Calarasu, Daniel Bujenita, Mihai Margulescu, Gabriel Neamtu, Bujor Bontas si doamna Madalina Gavriliu tanara generatie Negoescu, Rotaru, Cernat, Vulcan, Ciuhu, Ungureanu, Branzoiu, Brates a scos sabiile din teaca pentru a face fata jocului maestrilor. Nici cealalta categorie, "mijlocie mica sau mare", sa-i spun, din care face parte si subsemnatul, nu a stat la o parte ridicand astfel nivelul jocului la cote atinse de o veritabila Finala de Campionat National. Furisat in aceasta companie care ar face mandru orice club, am incercat si eu sa fac fata ostilitatilor. Sfarsitul "bataliei" a stabilit laureatii. Dincolo de clasamente, dincolo de orice, toti au respirat atmosfera extraordinara creata de spiritul luptei si frumusetea donelor. S-a si uitat cine a iesit pe primul loc. Cine or fi invins, juniorii, seniorii? Il mai intrebam pe unul, pe altul ce a facut si, mai de suparare, mai de haz, imi raspundea cu talc "Nu stii ce a zis Coubertin?" Asa este, noi antrenam mintea, ne duelam cu idei si variante iar de multe ori ramanem fara grai in fata unor bijuterii aparute in acest razboi de catifea, ne rasfatam cu deliciul variantelor rarisime.

La inceput de drum nu suntem singuri. Suntem o echipa. Pe neasteptate, dar nu nesperat, domnul Horia Garbea ne-a trecut printre randurile dintr-o carte din bibliotecile, din lumea universului nostru. Existam asa cum ne-am propus : deschisi si curati. Am regasit, ne-am regasit pornirile din radacinile curate ale copilariei. Noi ne jucam serios. Mai marii psihologiei au remarcat ca numai copii se joaca "serios", iau joaca in serios. Eh, daca-i asa, ne declaram copii. Ii lasam pe altii sa fie neseriosi. Ii lasam pe altii sa mimeze viata. Brancusi spunea la un moment dat:"In clipa cand omul inceteaza sa mai fie copil a murit". Noi nu vrem sa licitam nici la cele mai alese case sentimentul izvorului firii. Noi suntem noi. In felul nostru incapatanat de a ramane partizanii spiritului tanar si aparent necopt, ne propunem, prin gandurile noastre deschise, prin modestele noastre putinte sa pastram idealul, sa incercam sa gasim calea alba. Poate asa, acest mic licar pe o mare intunecata sa dea aripi schimbarii. Aceleiasi schimbari in bine pe care toti spun ca o vor. Poate asa vor avea cat mai multi puterea sa faca pasii. Peste ani, si nu numai in clubul nostru, daca se vor auzi cu aceeasi rezonanta ecourile ideilor schimbarii inseamna ca am existat. Apropo de schimbare, va reamintesc ca sunt 1001 de mese, jucatorii cresc, donele descresc, este timpul sa SCHIMBATI, VA ROG!